Boala parodontală – Tratamentul chirurgical în reabilitarea recesiunii parodontale

Boala parodontală este o afecțiune cronică gravă considerată cauza principală a pierderii dinților la adulți. Cunoscută popular sub denumirea de “parodontoză”, boala parodontală este o afecțiune a țesuturilor care susțin dinții pe arcadele dentare: gingia și osul. O modalitate pentru a menține dinții și gingiile sănătoase pe tot parcursul vieții este tratarea și gestionarea bolii parodontale prin ceea ce medicii stomatologi numesc un plan de management al țesuturilor moi.

Gingivita, stadiul incipient al bolii parodontale, este de obicei reversibilă prin îngrijire profesională și practici de igienă orală la domiciliu. Netratată, poate evolua spre parodontită, distrugând oasele și țesuturile care susțin dinții. Acest lucru poate duce la pierderea definitivă a dinților. 

Medicii stomatologi stabilesc planuri de management al țesuturilor moi pentru a trata și gestiona inflamația gingiilor, pentru a restabili gingiile sănătoase și zâmbetele încrezătoare ale pacienților.

Ce este un plan de management al țesuturilor moi?

Managementul țesuturilor moi (MTM) este un plan avansat de acțiune creat pentru a stopa boala parodontală și de a o menține sub control. Un plan MTM constă de obicei din următoarele:

• Examen dentar: Se efectuează un examen parodontal amănunțit pentru a determina starea de sănătate a gingiilor și pentru a măsura adâncimea pungilor parodontale. Rezultatele evaluării vor determina stadiul și severitatea afecțiunii.
• Detartrare și igienizare: Curățarea profundă nechirurgicală implică îndepărtarea plăcii și a depunerilor de tartru de pe dinți și deasupra și dedesubtul liniei gingiilor, apoi netezirea zonelor aspre de pe rădăcinile dinților pentru a preveni acumularea viitoare a plăcii și pentru a susține reatașarea gingiei pe suprafețele dentare.
• Irigarea zonelor tratate cu medicamente: Următorul pas este irigarea zonelor tratate cu un produs antimicrobian pentru a elimina bacteriile și favoriza vindecarea gingiilor.
• Regimul de igienă orală la domiciliu: Un plan meticulos de igienă orală este o componentă integrantă a oricărui plan de management al bolii parodontale. Pacienții trebuie să urmeze un plan de igienă orală pentru a menține sănătatea gingiilor.

Când tratamentul chirurgical devine o necesitate

Există mai mulți factori determinanți când abordarea non-chirurgicală este adecvată sau când trebuie intervenit printr-un tratament chirurgical. În primul rând, se ține cont de starea pacientului, mai ales în ceea ce priveşte hipersensibilitatea dentinară.

În prezența recesiunii parodontale, tratamentul chirurgical se efectuează urmând mereu modificarea factorilor predispozanţi şi scăderea inflamației. Coroana alungită a dintelui sub retracția gingiei ar putea fi vizibilă în timp ce pacientul zâmbește sau vorbește și scurtarea coroanei din motive estetice poate fi realizată numai prin acoperirea rădăcinii.

De asemenea, hipersensibilitatea termică a dinților afectați generează suferință și durere, făcând dificilă igiena orală corectă. În cazurile de hipersensibilitate, asociată cu cererea pacientului legată de estetica dinților, recesiunile parodontale trebuie tratate chirurgical. 

Aceeași dificultate în menținerea unei igiene orale adecvate putea fi evidentă, ca urmare a demineralizării radiculare, cariilor și abraziunilor profunde, care pot provoca hipersensibilitate.

Tratamentul afecțiunilor parodontale prelungește viabilitatea dentară. Terapia parodontală modernă se axează pe estetică și sunt cunoscute multiple tehnici pentru a îmbunătăți zâmbetul pacienților.

Metodele chirurgicale în reabilitarea recesiunii parodontale se clasifică în general în două categorii de bază: 

• Tehnica de grefare a pediculului de țesut moale. Această procedură se referă la poziționarea țesutului moale la nivelul defectului de recesiune parodontală, grefa rămânând atașată de baza sa. Punctul forte al acestor metode este faptul că grefa, chiar dacă este repoziționată, își păstrează vascularizația. În această categorie se încadrează tehnicile cu lambou rotat precum lamboul dublu papilar, lambou rotit oblic, lamboul poziționat lateral. Se cunosc și tehnici cu lambou deplasat care include lamboul repoziționat coronar și cel semilunar. 
• Tehnica cu autogrefă de țesut moale liber. Țesutul moale este transferat din zonele îndepărtate cu scopul de acoperire a defectelor provocate de recesiune. Această metodă este indicată în cazul necesității de creștere a grosimii țesutului gingival sau în absența țesutului donor adecvat în zona afectată. Ca exemplu pot servi grefele de țesut conjunctiv subepitelial și grefele cu țesut epitelial liber.

Cele mai utilizate tehnici pentru tratarea defectelor de recesiune gingivală sunt așa-numitele tehnici chirurgicale ale lamboului pedicular (lambouri coronare avansate sau rotative). Norberg a fost inventatorul tehnicii coronally advanced flap (CAF) – tehnica lamboului coronar avansat. Ulterior, CAF a fost modificată de mai multe ori. 

În prezent, pentru defectele unice de recesiune parodontală, tehnica lambou cu design trapezoid este tratamentul recomandat. Această procedură chirurgicală include două incizii verticale de eliberare și o abordare split-full-split pentru a depăși problemele de alimentarea cu sânge și formarea țesutului cicatricial. 

Mai mult, pentru defectele de recesiune multiple a fost propusă o procedură CAF modificată de către Zucchelli și De Sanctis. Această tehnică nu necesită incizii verticale de eliberare și, prin urmare, se va menține o cantitate bună de sânge a lamboului.

Alte opțiuni pentru tratarea defectelor de recesiune parodontală sunt așa-numitele tehnici de tunel. Tunelul poate fi pregătit într-o manieră cu grosime completă sau cu grosime despicată, în funcție de dimensiunile țesuturilor moi. În cele mai multe cazuri, țesuturile sunt subțiri și, prin urmare, un design cu flap cu grosimea completă este abordarea mai sigură pentru a evita perforațiile și rupturile. Rezultate bune pot fi obținute cu utilizarea unei tehnici de tunel avansat coronal modificat în defectele de recesiune gingivală simple și multiple.

Tratamentul chirurgical în reabilitarea recesiunii parodontale depinde de mai mulți factori cum ar fi: localizarea recesiunii, anatomia zonei afectate, mărimea recesiunii, absența sau prezența țesutului keratinizat alăturat defectului, înălțimea/lățimea țesutului interdentar, prezența frenului și adâncimea vestibulului.

La fel se analizează și starea de sănătate a pacientului, vârsta sa și deprinderile vicioase precum fumatul care împiedică reușita intervenției. Se ține cont și de cerințele estetice și rezultatele așteptate precum și reducerea numărului de vizite la medic.

Scopul principal al oricărei abordări chirurgicale pentru tratarea defectelor de recesiune parodontală va fi acoperirea completă a rădăcinii. Cu toate acestea, acoperirea completă nu este întotdeauna realizabilă și, prin urmare, pacienții trebuie să fie informați despre șansele de a atinge rezultate clinice optime. 

Bibliografie: National Institutes of Health, Sciencedirect.com