Grefa gingivală – Tehnici în chirurgia mucogingivală

Grefa gingivală este un tip de intervenție chirurgicală dentară efectuată pentru a corecta efectele retracției gingivale. Este o intervenție chirurgicală rapidă și relativ simplă în care un medic parodontolog transplantează o mică bucată de țesut moale – gingie sau țesut conjunctiv (stratul intern al gingiei sau cerul gurii) și îl folosește pentru a construi gingia acolo unde s-a retras.

Problemele mucogingivale includ o serie de aspecte clinice precum retracția gingivală, creasta alveolară maxilară edentată, înălțimea/lățimea țesutului interdentar și frenul lingual restrictiv.

Chirurgia mucogingivală este o procedură dentară pentru tratarea subțierii gingiilor sau a retracției gingivale. Această procedură acoperă rădăcinile expuse și adaugă volum liniei gingiilor, îmbunătățind în același timp atât aspectul, cât și sănătatea orală generală. Recuperarea durează de obicei între o săptămână și două săptămâni, dar poate dura mai mult în funcție de fiecare pacient în parte. Grefa gingivală are o rată bună de succes și poate reduce riscul de boli severe ale gingiilor.

Retracția gingiei apare atunci când țesutul gingival se uzează, expunând mult din dinte până la rădăcină. Acest lucru poate provoca o sensibilitate crescută, în special atunci când mănânci sau bei alimente calde sau reci. Deoarece retracția gingiilor tinde să se producă lent, mulți oameni nu își dau seama că li se întâmplă. Dacă este lăsată netratată, retracția gingiilor ar putea duce în cele din urmă la pierderea dinților.

Procesul natural de recuperare al corpului tău preia controlul după ce procedura de altoire este finalizată. În acest timp, noi vase de sânge cresc în grefă și o ajută să se integreze cu țesutul din jur. O grefă de succes poate reduce sau elimina probleme precum sensibilitatea dentară și retracția gingivală în continuare, precum și îmbunătățirea esteticii zâmbetului tău.

Tratarea retracției gingivale prin grefă gingivală

După examinarea și evaluarea amănunțită a dinților, gingiilor și sănătății generale, poate fi recomandată procedura de grefă gingivală. Țesutul folosit în această procedură poate fi obținut dintr-o varietate de surse: o zonă de lângă zona de retracție, din zone adiacente gingiilor sau țesut donat de la o altă persoană, care a fost prelucrat medical pentru a fi utilizat în siguranță.

Există mai multe metode diferite de grefare. De exemplu, dacă un pacient a pierdut țesut gingival într-o zonă a gurii care nu este foarte vizibilă atunci când vorbește sau zâmbește, se poate grefa țesut gingival suplimentar pentru a preveni o nouă retracție. Această procedură este denumită grefă gingivală liberă (deoarece țesutul este separat de alimentarea cu sânge) și durează aproximativ 45 de minute. Are o rată de succes foarte mare. Dacă obiectivul este acoperirea suprafețelor radiculare, procedura devine mai complicată și va dura mai mult, dar de asemenea are șanse de reușită mare.

Procedurile de grefare se desfășoară de obicei sub anestezie locală și nu sunt dureroase. Pacientul experimentează un oarecare disconfort după intervenție chirurgicală, mai ales dacă țesutul a fost îndepărtat din cerul gurii, însă zona donatoare este de obicei acoperită de un material calmant, asemănător unui bandaj. 

Din fericire, orice disconfort pe care îl ai poate fi atenuat cu medicamente antiinflamatoare fără prescripție medicală sau pe bază de rețetă și este în general de scurtă durată. Medicul poate prescrie și antibiotic, în cazul în care consideră că este necesar. O dietă cu alimente moi și lichide este recomandată timp de o săptămână după aceea, permițând țesuturilor să se vindece complet. În rest, activitățile normale nu vor fi limitate.

Chirurgia mucogingivală: Tehnici și progrese 

Chirurgia mucogingivală este definită ca o procedură chirurgicală parodontală menită să corecteze defectele morfologiei, poziției și/sau cantității gingivale din jurul dinților. Scopurile tratamentului chirurgiei mucogingivale sunt obținerea unei zone crescute de țesut keratinizat și acoperire radiculară.

Termenul „chirurgie mucogingivală” introdus de Friedman include proceduri chirurgicale menite să păstreze gingia atașată, să corecteze frenurile anormale sau atașamentele musculare și să crească adâncimea vestibulului. 

Termenul este înlocuit în ultima perioadă cu „terapie mucogingivală”, care este o expresie mai largă ce include atât proceduri chirurgicale plastice nechirurgicale, cât și parodontale pentru corectarea defectelor de morfologie, poziție și/sau cantitatea de țesut moale și suport osos de bază pentru dinți și implanturi. 

Lucrările recente cu privire la tratamentul pentru retracție gingivală a unui singur dinte au indicat că lambourile avansate sunt cea mai eficientă procedură chirurgicală și că adăugarea fie a unei grefe de țesut conjunctiv autolog fie derivatul matricei de smalț a crescut rezultatul acestor intervenții (Cairo, Nieri și Pagliaro, 2014). 

În practică, adăugarea unei grefe de țesut conjunctiv sub un lambou avansat coronal este considerat mod standard de îngrijire pentru obținerea acoperirii complete a rădăcinilor a unui singur dinte afectat. Pe lângă realizarea unei acoperiri complete a rădăcinilor, potențialul grefei de țesut conjunctiv include o creștere a grosimii țesutului marginal care, la rândul său, poate spori eficiența procedurii pe termen lung.

• Tehnica tunelului (TUN) versus lambou coronal avansat (CAF)

Lamboul coronal avansat (CAF) este o procedură chirurgicală tradițională concepută pentru a obține o acoperire completă a rădăcinii cu grefe gingivale unice sau multiple, continue sau adiacente. Huang (2005) este de părere că această tehnică reprezintă rezultate estetice satisfăcătoare și este o metodă relativ simplă, însă necesită o adâncime sulculară adecvată. 

Tehnica lamboului coronal avansat este indicată doar în prezența țesutului keratinizat adecvat în apropierea defectului de retracție gingivală. Se realizează două incizii verticale ce se continuă dincolo de joncțiunea mucogingivală ridicându-se un lambou cu grosime totală. Pentru eliberarea periostului, lamboul este disecționat. Lamboul se repoziționează într-o poziție coronală și se suturează. Tehnica respectivă este indicată de obicei în tratarea defectele de RG a claselor I și II Miller, la fel oferă succes în tratamentul defectelor multiple cu rezultate fizionomice favorabile. După părerea autorului internațional Kerner (2009), tehnica înregistrează rezultate foarte bune de acoperire a suprafețelor radiculare, culoarea țesuturilor se potrivește bine cu țesuturile adiacente și recuperarea morfologică este adecvată. 

O abordare mai recentă care are la bază tot grefa gingivală este tehnica de tunel (TUN), care este o procedură minim invazivă, fără incizii, ceea ce lasă papilele interdentare intacte. TUN este conceput pentru a trata pacienții cu retracție gingivală multiplă. În plus, TUN ajută la menținerea unei irigații sanguine adecvate și constante, ceea ce asigură o adaptare excelentă a grefei în zona primitoare.

Ambele tehnici pot folosi diferite tipuri de grefe gingivale. Una dintre cele mai utilizate este grefa de țesut conjunctiv (CTG), care este considerată standardul de aur pentru creșterea gingiilor de țesut moale keratinizate; principalul său dezavantaj este că necesită o zonă donatoare și poate avea complicații postchirurgicale.

 Un alt tip de grefă este matricea dermă acelulară (ADM), un tip specific de CTG care se obține printr-un mecanism de decelularizare pentru a conserva matricea extracelulară. În general, acest tip de grefă servește drept bază pentru proliferarea celulelor și astfel favorizează revascularizarea postchirurgicală.

În concluzie, specialiștii consideră că sunt necesare mai multe studii pentru a caracteriza mai bine diferența dintre cele două opțiuni de chirurgie mucogingivală și pentru a spune care dintre ele este mai bună în tratamentul cu grefă gingivală.

Bibliografie: National Institutes of Health (NIH); Journal of Clinical Periodontology; International Dental Journal