Factori de risc și complicații asociate implanturilor dentare

Scopul stomatologiei moderne este de a restabili conturul normal, funcția, confortul, estetica, vorbirea și sănătatea, indiferent de atrofie, boală sau leziune a sistemului stomatognat. De-a lungul timpului, oamenii au încercat să înlocuiască țesutul lipsă sau bolnav cu substanțe naturale sau sintetice. Un implant dentar este de fapt un înlocuitor pentru rădăcina și coroana unui dinte care nu mai poate fi salvat. 

Implantul dentar reprezintă un tratament chirurgical care permite reabilitarea funcției normale a dinților. Ca și în cazul majorității procedurilor de tratament din stomatologia actuală, implanturile dentare nu implică doar descoperire științifică și aplicare clinică, ci și riscuri și complicații. Chiar dacă rata de succes a implanturilor este foarte mare – peste 95% – în unele cazuri pot apărea anumite complicații care pot duce la eșecul tratamentului.

Aceste riscuri se împart în 2 tipuri, adică riscuri care se pot întâmpla în timpul inserării implantului dentar sau riscuri post-operatorii care pot duce la diferite complicații, precum nevoia de tratamente suplimentare sau chiar la pierderea implantului dentar. 

Implantologia dentară – Factori de risc

Factorii de risc necesită o atenție specială, deoarece pot fi responsabili pentru eșecurile implantului dentar. Factorii de risc pot fi încadrați în diferite categorii:

Factori mecanici

• Forma implantului, suprafața. De exemplu implanturi netede, comparativ cu implanturile rugoase, par a fi mai puţin predispuse la periimplantită.
• Lungimea și diametrul implantului. Implanturile cu diametrul mai mare de 4 mm au avut o rată de succes mai mare decât cele cu diametre mai mici. Implanturile mai scurte au prezentat, de asemenea, rate de eșec mai mari.
• Factori anatomici. Nu se inserează implant dentar pacienților care nu au încheiat perioada de creștere a oaselor maxilare, cum ar fi băieții cu vârsta cuprinsă între 18-19 ani și fetele cu vârsta cuprinsă între 16-17 ani.

Factori legați de încărcarea ocluzală

• Încărcările ocluzale excesive sunt adesea un factor de risc pentru eșecul implantului.
• Pacienții cu implanturi opuse suportului ocluzal unilateral prezintă cea mai mare rată de eșec al implantului (43,8%).

Factori de risc sistemic

• Cei mai frecvenți factori de risc sistemic care conduc la eșecul implantului sunt fumatul, radioterapia, diabetul (aceste boli favorizând o pierdere osoasă crescută).
• Alte afecțiuni sistemice comune care acționează ca factori de risc pentru eșecul implantului includ chimioterapia, osteoporoza, terapia de substituție hormonală, sclerodermie, sindromul Sjogren, boala Parkinson, mielom multiplu și persoane HIV pozitive.

Factori microbieni și imuno-inflamatori ai gazdei

• Periimplantita, definită ca infecția și inflamația țesuturilor de susținere a implantului, este una dintre cauzele principale a eșecurilor tardive ale implantului.
• Organismele implicate frecvent în infecțiile postinmplat sunt Porphyromonas gingivalis, Actinobacillus actinomycetemcomitans, Prevotella nigrescens, Staphylococcus aureus, Peptostreptococcus micros, Fusobacterium nucleatum etc.

Complicații protetice asociate implanturilor dentare

O complicație este definită ca o afecțiune secundară care apare în timpul sau după intervenția chirurgicală sau plasarea implantului dentar.

 1. Complicații legate de implanturile dentare cu încărcare imediată

Un implant cu încărcare imediată este un implant pus imediat după extracție în osul maxilar și poate veni cu anumite complicații:

• Eșecul materialului. Trebuie cunoscut faptul că există o posibilitate de lezare alveolară care poate fi amplificată dacă implanturile conice sau cu platformă largă sunt forțate în os fără o pregătire adecvată pentru osteotomie. Este posibilă suprastrângerea implanturilor, astfel încât presiunea excesivă ar putea duce la necroza osoasă și la formarea defectelor, împiedicând vindecarea. 

• Recesiune gingivală, regenerare incompletă. Rezultate estetice bune și țesuturi stabile pot fi obținute atunci când implanturile sunt imediat plasate și restaurate în crestele alveolare vindecate. Este posibil ca restaurările imediate să nu fie compatibile cu dezvoltarea locului alveolar atunci când este necesară grefarea osului și a țesuturilor moi. 

• Managementul ocluzal defectuos. Complicațiile cu restaurarea provizorie pot duce la eșecul implantului. Atunci când dinții unici sau segmente mici sunt restaurate imediat, restaurările provizorii sunt de obicei conturate și ajustate pentru a evita contactul ocluzal direct. Dacă implantul nu are mobilitate, ocluzia dentară trebuie monitorizată încă 1-2 luni înainte de restaurarea finală. 

• Suport inadecvat, proiectare necorespunzătoare, pierderea retenției. În cazurile de încărcare imediată a arcului complet, restaurarea provizorie trebuie să fie proiectată pentru a gestiona forțele ocluzale directe pe lângă implanturi. Dacă un suport provizoriu se slăbește din implanturile de susținere prea devreme în procesul de vindecare sau dacă suportul și restaurarea implantului sunt proiectate inadecvat, implantul dentar poate fi un eșec.

• Componente protetice așezate incorect. În procedura de lambou, este posibil ca marginile osoase să împiedice așezarea completă a bontului. Aceste situații ar putea fi evitate prin utilizarea instrumentelor de frezare pentru a îndepărta spiculele osoase care ar putea interfera cu așezarea bontului. Problemele pot fi descoperite în momentul intervenției chirurgicale prin efectuarea de radiografii periapicale imediat după conectarea bontului. De asemenea, un bont așezat incomplet ar putea deveni un rezervor bacterian care duce la pierderea osoasă și poate să nu distribuie sarcina către implantul de bază, contribuind la supraîncărcarea altor implanturi. 

2. Supraproteza pe implant dentar

Supraproteza pe implant dentar este o procedură care combină avantajele implanturilor dentare cu cele ale protezelor dentare. Aceasta constă în fixarea unei proteze dentare pe implanturile dentare, oferind astfel o soluție stabilă și confortabilă pentru înlocuirea dinților lipsă. Complicațiile care pot apărea sunt:

• Spațiu inadecvat de înălțime a coroanei (CHS) 

Când nu există suficient CHS, proteza dentară este mai predispusă la fractură și are mai multe complicații în comparație cu protezele fixe din porțelan pe metal.

• Angulație osoasă slabă (C-A) 

În cazul angulației slabe, implanturile pot perfora placa linguală și pot irita țesuturile din cavitatea bucală. Se recomandă îndepărtarea implanturilor urmată de grefarea osoasă, plasarea de implanturi noi într-o poziție mai potrivită. 

• Poziționarea nepotrivită a implantului 

Poziționarea neideală a implantului duce la multe complicații, care includ complicații ale țesuturilor dure și moi sau chiar fractura protezei și sănătatea precară a implantului pe termen lung. Pentru a preveni acest lucru, la plasarea implanturilor, indiferent de opțiunea de tratament care se stabilește, toate locurile de implantare ar trebui să fie amplasate în mod ideal în momentul planificării tratamentului și intervenției chirurgicale. 

3. Alte complicații ale implanturilor dentare

Complicațiile biologice ale implanturilor dentare includ infecții bacteriene, acumularea plăcii microbiene, pierderea progresivă a osului și disconfort senzorial. Complicațiile biologice sunt subcategorisite în eșecuri biologice precoce și eșecuri tardive ale implantului, unde eșecurile timpurii sunt atribuite eșecului plasării implantului chirurgical sub măsuri aseptice adecvate, iar complicațiile târzii sunt de obicei periimplantite și infecții generate de placa bacteriană.

Într-un mediu sănătos din jurul implantului, țesuturile joacă un rol esențial în prevenirea răspândirii agenților care pot fi patognomonici, iar dacă bariera biologică este încălcată, aceasta ar putea duce la contaminarea bacteriană în jurul osului, ducând la distrugerea rapidă a țesuturilor din jurul implantului. 

Boala periimplantară legată de distribuția inegală a sarcinii ocluzale, care poate duce la slăbirea suprastructurii, infectarea zonei înconjurătoare, culminează în cele din urmă cu procesul inflamator. Condițiile sistemice cu predispoziție la complicații sunt în general diabetul zaharat necontrolat, osteoporoza, fumatul, tratamentul de lungă durată cu steroizi, parodontita netratată, radioterapia și medicamente chimioterapice.

Medicul implantolog trebuie să înțeleagă și să cunoască foarte bine tipul și frecvența complicațiilor care pot apărea. Specialistul ar trebui să fie pe deplin conștient de orice posibile complicații înainte de tratament și să informeze pacientul în consecință. 

Succesul final al implanturilor dentare nu se bazează numai pe diagnostic, evaluare, planificarea corectă a tratamentului, ci și pe a informa pacientul că îngrijirea corespunzătoare post implant este deosebit de importantă.